Ruga (negeia) este sarbatoarea intregii comunitati rurale (sau chiar urbane, avand in vedere ca in ultimii ani se organizeaza si in orasele banatene: Timisoara, Lugoj, Buzias, etc). Aceasta sarbatoare corespunde, pentru fiecare comunitate rurala in parte, datei sfintirii bisericii locale. In alte zone etno-geografice sarbatoarea bisericii se numeste “hram”. Dar niciunde in tara ea nu este sarbatorita cu fastul si amploarea din Banat.

Fiind o sarbatoare a bisericii, ruga e si un prilej de a se da donatii catre aceasta. Astfel, cate unul dintre cei mai marcanti membri ai comunitatii este desemnat, in fiecare an, “nasul rugii”. “Nasul” este desemnat ori de consiliul parohial, ori se ofera voluntar. Acesta rugii, in ziua respectiva, ofera bisericii o donatie in bani sau obiecte de cult. La slujba religioasa din acea zi  aduce un colac frumos, de sarbatoare. Donatia nasului se consemneaza in registrele bisericii.

Organizarea petrecerii rugii (negeii), cade in sarcina “caparasilor”. Acestia sunt de obicei tinerii satului care aduna bani de la fiecare casa (ori se hotaraste o suma fixa, ori da fiecare dupa posibilitati-dar cum banateanul e om “falos” nu prea se lasa unii mai prejos decat altii). Din acesti bani e tocmesc muzicantii ce urmeaza sa cante la ruga satului.

Atunci cand se incheie contractul cu acesti muzicanti (mai demult era vorba despre un contract strict verbal), tinerii organizatori le dau acestora un avans, numit la noi “capara”- iata, deci, ca s-a explicat si provenienta termenului “caparas”. Uneori “nasul” rugii doreste sa contribuie intr-o masura mai mare la banii pentru muzica, si chiar exista cazuri cand acest “nas” achita toata suma, atunci nemaistrangandu-se bani din casa in casa.

Petrecerea propriu-zisa are structura diferita de la localitate la localitate. Astfel, in unele localitati canta muzica dupa masa o repriza de 4-5 ore care este “jocul”, urmeaza o pauza pentru cina, iar de la 12 noaptea si pana dimineata urmeaza “balul”. A doua zi se canta de dupa-amiaza si pana seara un alt “joc”, nemaitinandu-se balul. In alte locuri se tine ruga in ambele zile cu bal, in altele numai cu joc. Fiecare comunitate isi are traditiile proprii legate de desfasurarea rugii.

Un alt moment deosebit al rugii este “jocul de pomana”. Familiile celor care au decedat in anul ce a trecut intre ruga precedenta si pana la momentul respectiv vin la locul de desfasurare la pretrecerii (de obicei un platou larg, fie la biserica, fie la scoala, fie la caminul cultural, ca sa incapa toti particcipantii) cu cosuri pline cu colaci si prosoape legate cu lumanare, bautura, colive etc. Familia decedatului plateste muzica sa cante in amintirea celui disparut. Inainte de inceperea jocului se anunta :”Jocul ce urmeaza sa fie de pomana lui “X”, Dumnezeu sa-l ogineasca”. Familia sta in mijloc, cu cosurile, si impart pomana tuturor celor care joaca. se aprind lumanarile, iar dupa primul dans specific (care iarasi e diferit, de la zona la zona, dar in cele mai multe cazuri e “braul”, toti dansatorii se opresc, isi pastreaza pozitia din dans, si, cu lumanarile aprinse, asculta o doina de pomana in memoria celui disparut. Dupa doina, jocul continua in succesiunea fireasca, specifica zonei.

Daca ruga este la data unui “sfant” (Ion, Dumitru etc), cei care poarta acest nume dau de baut celorlalti participanti si fiecare dintre cei cu numele respectiv “poarta jocul inaince”.

Fiecare membru al comunitatii se pregateste acasa la el cu tot ce e mai bun pentru ruga si fala este de a avea cat mai multi musafiri adica “gosci” din alte parti. Fiecare casa se zugraveste, geamurile, portile, se vopsesc etc. in vederea rugii. Totul trebuie sa fie “tzock um pock” – asa zice banateanul, adica impecabil.

Sursa: Folclor Bănăţean

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •